Implicare
Perseverenta
Rezultate

Conditii legale pentru adoptie: Cine poate infia un copil?

Potrivit Codului Civil art. 451, “adoptia este operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului”. Astfel, viitorii parinti ai copilului dat spre adoptie trebuie sa indeplineasca anumite criterii morale si materiale pentru a putea asigura un mediu familial echilibrat si sigur. Inainte de a se acorda adoptia, posibilii parinti trec printr-un proces amplu de evaluare si o perioada de potrivire cu copilul.

Inainte de a parcurge etapele legale, consultarea unui avocat de dreptul familiei in Iasi va poate ajuta sa pregatiti dosarul si sa evitati greselile care ar putea intarzia procedura.

Pot fi adoptati atat copiii care nu au dobandit inca capacitatea deplina de exercitiu, cat si persoanele care au dobandit capacitate deplina de exercitiu, daca au fost crescute de catre cel care doreste sa le adopte.

In ceea ce priveste adoptia fratilor, ea poate fi facuta de catre persoane sau familii diferite doar daca acest lucru este in interesul lor superior. Este important de mentinut ca adoptia intre frati, indiferent de sexul acestora, este interzisa.

Ce conditii trebuie sa indepliniti ca sa puteti infia un copil

Din punct de vedere juridic, pot adopta un copil urmatoarele categorii de persoane:

  1. Doua persoane casatorite;
  2. Persoana singura care obtine atestatul de adoptie (contine trei etape: o evaluare sociala, o evaluare psihologica si pregatirea pentru asumarea in cunostinta de cauza a rolului de parinte. Intregul proces este realizat de catre o echipa formata dintr-un asistent social si un psiholog. Acest atestat poate fi obtinut in maximum 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare);
  3. Persoane necasatorite, dar care au o relatie stabila si locuiesc cu parintele necasatorit al copilului adoptat. Acest caz se aplica atunci cand respectivul cuplu a ajutat parintele firesc sa creasca copilul timp de cel putin 5 ani.

Procedura de evaluare si obtinerea atestatului de adoptator

In timpul procesului de adoptie, se vor evalua parintii privind diferite criterii morale si materiale, pentru a se stabili daca sunt potriviti pentru adoptia unui copil. Evaluarea este efectuata de DGASPC (Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului) din localitatea parintilor. Mai exact, sunt vizate urmatoarele aspecte:

  1. conditiile de locuit;
  2. educatia, disponibilitatea pentru a creste si a ingriji un copil;
  3. personalitatea ambilor parinti si evaluarea psihologica;
  4. sursele de venit, nivelul de cheltuieli din gospodaria respectiva;
  5. motivele care stau la baza dorintei de a adopta un copil.

Legea adoptiei mentioneaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca adoptatorul. In primul rand, acesta trebuie sa fie cu cel putin 18 ani mai in varsta decat adoptatul, dar in anumite circumstante, adoptia poate fi realizata chiar daca diferenta de varsta nu este indeplinita. In orice caz, ea nu trebuie sa fie mai mica de 16 ani.

Pentru incheierea unei adoptii, este necesar consimtamantul urmatoarelor persoane:

a) parintii firesti sau, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie;

b) adoptatul care a implinit 10 ani;

c) adoptatorul sau, dupa caz, sotii din familia adoptatoare, in cazul in care acestia adopta impreuna;

d) sotul celui care adopta, cu exceptia cazului in care lipsa discernamantului il pune in imposibilitatea de a-si da consimtamantul.

In cazul in care parintele sau parintii sunt considerati apti pentru a adopta un copil, se va emite un atestat valabil 2 ani. Exceptia se aplica doar pentru sotul parintelui firesc al copilului.

Care sunt persoanele care NU pot adopta?

  1. Persoanele condamnate pentru pornografie infantila, infractiune asupra familiei, trafic de droguri sau de persoane;
  2. Persoanele decazute din drepturile parintesti;
  3. Persoanele care prezinta un handicap mintal sau boli psihice;
  4. Persoanele care au un sot care prezinta un handicap mintal sau boli psihice.

Relatia copil - familie adoptiva

In etapa urmatoare, se are in vedere o perioada de potrivire si de acomodare intre copil si familia adoptiva. In cazul in care parintii au obtinut atestatul de familie si sunt considerati potriviti pentru cresterea copilului, se va efectua adoptia pentru 90 de zile. Un timp suficient in care se va evalua compatibilitatea dintre noii parinti si copilul adoptiv.

In cazul in care copilul are peste 10 ani, va fi luat in considerare cuvantul acestuia in intentia de adoptie. Este foarte important pentru copil sa aiba o familie potrivita, astfel ca nevoile si dorintele minorului sunt intotdeauna in prim-plan.

Finalizarea adoptiei: Perioada de potrivire si monitorizarea ulterioara

Dupa perioada de potrivire, daca se constata compatibilitatea dintre parinti si copii, se va trimite o cerere de incuviintare catre instanta judecatoreasca. Dupa evaluarea de catre instanta a actelor si documentelor necesare, precum si a relatiei dintre parinti si copil, se va lua o decizie cu privire la adoptie.

Chiar daca parintii au obtinut adoptia copilului, vor mai urma doi ani de monitorizare, in care autoritatile competente vor face cate un raport trimestrial. Daca totul este in regula, dupa cei doi ani de monitorizare se va finaliza procesul de adoptie.

Inainte de a incepe un proces de adoptie, va pot ajuta sa intelegeti mai bine termenii legali cu privire la conditiile morale si materiale pe care trebuie sa le indepliniti. De asemenea, ma pot ocupa de redactarea documentelor si pregatirea actelor necesare care urmeaza sa fie prezentate in fata instantei de judecata in procesul de adoptie.

Ofer consultanta si reprezentare juridica bazate pe o experienta de peste 10 ani (membru al Baroului Iasi din 2013) si un portofoliu de peste 2.000 de cauze gestionate.